Parteneriat strategic pentru dezvoltare rurală: GAL Microregiunea Hârtibaciu și GAL Grădina Bunătăților consolidează cooperarea interregională
În perioada 13–18 septembrie 2024, GAL Grădina Bunătăților a avut onoarea de a găzdui delegația GAL Microregiunea Hârtibaciu, alături de opt primari și reprezentanți ai administrațiilor publice locale din teritoriul acestui GAL din România.
Vizita a avut drept obiectiv consolidarea relațiilor de cooperare dintre cele două Grupuri de Acțiune Locală, prin aprofundarea dialogului instituțional, schimbul de experiență și crearea unui cadru favorabil pentru parteneriate durabile.
Totodată, au fost analizate oportunități concrete de colaborare și au fost identificate direcții comune de dezvoltare rurală, orientate spre valorificarea resurselor locale, stimularea antreprenoriatului, dezvoltarea turismului rural și accesarea fondurilor naționale și europene pentru implementarea unor proiecte cu impact în comunități.
Programul a inclus vizite de lucru în localitățile membre ale GAL Grădina Bunătăților – Dubăsarii Vechi, Delacău, Puhăceni și Șerpeni – unde au avut loc întâlniri cu autoritățile publice locale și cu reprezentanți ai mediului antreprenorial. În cadrul discuțiilor, au fost prezentate proiectele implementate, rezultatele obținute și lecțiile învățate în procesul de dezvoltare locală, fiind evidențiată importanța colaborării intercomunitare și a accesării fondurilor nerambursabile.
Un rol important în programul vizitei l-au avut și antreprenorii locali din zona GAL, care au demonstrat prin exemple concrete potențialul mediului rural. Delegația a vizitat SRL Bosmania – Service Auto din Puhăceni și SRL Ancuța SAAT – Pensiunea Ancuței, inițiative care reflectă spiritul antreprenorial și capacitatea de valorificare eficientă a resurselor disponibile.
Momentul central al vizitei l-a constituit semnarea Acordului de colaborare dintre GAL Microregiunea Hârtibaciu și GAL Grădina Bunătăților.
Documentul stabilește cadrul unui parteneriat strategic orientat spre dezvoltare rurală durabilă, schimb de bune practici și implementarea de proiecte comune în beneficiul comunităților din cele două microregiuni.

Semnarea acordului marchează începutul unei cooperări solide, fundamentate pe valori comune și pe angajamentul de a contribui activ la revitalizarea și modernizarea mediului rural. Mulțumiri sunt adresate tuturor echipelor locale implicate pentru deschiderea și profesionalismul demonstrat pe parcursul acestei vizite.



